Rezervația Secu

Limitele Rezervației Naturale Secu

Rezervaţia Naturală Secu este situată într-o regiune puternic fragmentată, cu văi și culmi, între Lacul de acumulare Izvorul Muntelui, obcina Secului și vârful Punţilor, în zona parcelei

31B. Rezervaţia Naturală Secu este traversată de drumul forestier Baraj – Pârâul Mare  pe o lungime de 7,0 km.

Din acest drum, există o variantă de drum forestier de 1,0 km de-a lungul pârâului Coteţelor.

O porţiune de aproximativ 1 km din drumul forestier Lutu Roşu – Secu se află amplasat în parcelele 29 şi 30.

Valoarea conservativă a Rezervaţia Naturală Secu nu este aceeaşi pe întreaga suprafaţă ţinând seama de distribuţia biodiversităţii, de frecvenţa şi amploarea fenomenelor geologice şi geomorfologice, de modul de utilizare a terenurilor şi de intensitatea circulaţiei oamenilor şi animalelor.

Scurt istoric al cercetărilor fizico-geografice şi geologice

Eforturile depuse pentru cunoaştereaştiinţifică a Rezervaţiei Naturale Secu, reprezentatăîn principal din arbori cu dimensiuni gigantice, având o structura specifică pădurilor seculare, a început încă din 1988, prin tema „Cercetări privind starea actuală şi perspectiva dezvoltării reţelei de rezervaţii naturale în fondul forestier,” efectuată de Dr. inginer Geambaţu N., de la Staţiunea Experimentală de Cultură a Molidului din Câmpulung- Moldovenesc, judeţul Suceava.

Prin aceste monitorizări s-a studiat starea de sănătate a ecosistemului şi modul de gospodărire a Rezervaţiei Naturale Secu.

Zona rezervaţiei a fost cercetată de către inginerul Giurgiu V., din ICAS,  filiala Bacău – Hemeiuşi,care s-a ocupat mult timp de studierea ecosistemelor forestiere din cadrul acesteia.

In anul 1993, au fost culese de către Dr. Munteanu D., o serie de date referitoare la Rezervaţia Naturală Secu,necesare Institutului de Cercetări Biologice,Laboratorului de Ecologie din Cluj, al Societăţii Ornitologice Române, aflat în colaborare cu Institutul de Cercetări şi

Amenajări Silvice, pentru realizarea temei „Cercetări privind măsurile de conservare şi protejare a speciilor vegetale şi animale endemice, rare sau periclitate din ecosistemele forestiere”.

Geologie

Zona rezervaţiei corespunde ca substrat geologic zonei flişului, cuprinzând următoarele unităţi structurale cu caracter de pânze: unitatea de Ceahlău și unitatea de Tarcău.

Formaţiunile geologice care intră în componenţa coloanei stratigrafice a unităţii sunt: stratele de Sinaia, stratele de Bistra, stratele de Stînişoara şi stratele de Ceahlău.

Stratele de Sinaia sunt singurele depozite de fliş, care nu apar în sectorul de cuvetă a lacului, ele situându-se la extremitatea vestică a unităţii.

Prezintă un complex format din calcare, calcare marnoase sublitografice, marno-calcare negriciose, şisturi argilo-marnoase, gresii calcaroase diaclazale şi mai rar brecii şi conglomerate.

Stratele de Bistra constituie un fliş predominant grezos 500-700 m, cu şisturi argiloase, marnoase, iar uneori cu lentile de conglomerate.

În general, comportă un nivel inferior, în care alternează şisturi argilo-marnoase cu gresii micacee în strate subţiri, urmat de un altul grezos, în care gresia poate atinge bancuri de 2-3 m grosime. Uneori, stratelor de Bistra li se asociază klippe de calcare recifale urgoniene.

Depozitele care urmează peste stratele de Bistra aparţin ca vârstă apţianului superior strate de Stînişoara- şi sunt constituite din marno-argilc şi gresii în strate subţiri de 500-800 m.

Stratele de Ceahlău,cunoscute şi sub numele de orizont grezos-conglomeratic, comportă un nivel de gresii masive, argiloase sau calcaroase, micacee şi conglomeratele de Ceahlău, ambele însumînd 800-1 000 m.

La nord de marele sinclinal al Ceahlăului, conglomeratele apar cu totul sporadic.Coloana stratigrafică a acesteia cuprinde depozite cretacice şi paleogene.

Stratele de Audia sunt identice cu cele din unitatea Audia dinspre vest. Apariţia lor aici, de sub stratele cu inocerami, se face în legătură cu supraridicarea Cîrnu-Straja.

Stratele de Cîrnu-Sicliu urmează peste stratele de Audia, având circa 150 m grosime şi comportă ca termeni litoiogici argile cenuşii, negricioase, verzui sau roşii, cărămizii cu tufite, marne, marno-calcare precum şi gresii.

Stratele cu inocerami -senonian superior, reprezintă un fliş predominant calcaros, cu grosimi de 400-700 m, alcătuit din marne şistoase, marno-calcare, calcare grezoase, gresii calcaroase, gresii micacee convolute.

În ansamblul lor,cele 3 formaţiuni reprezintă un fliş predominant grezos, din care se detaşează gresia de Tarcău, în grosime de aproximativ 2 000 m, dispusă în bancuri groase de 0,5-3 m; este o gresie micacee, separată de nivelurile de argile roşii şi verzi, asociate cu gresii glauconitice în strate subţiri, care pot ajunge la 20-100 m.

Gresiei masive de Tarcău îi urmează un pachet de circa 200 m, stratele de Podu-Secu, reprezentînd un fliş ritmic cu gresii calcaroase, în strate subţiri şi argile verzi şi cenuşii cu intercalaţii de marne.

Oligocenul cuprinde menilite, marne brune bituminoase cu caracter grezos, argile nisipoase slab bituminoase -pseudodisodile şi marno-calcare sideritice; coloana oligocenă se încheie cu o gresie micacee, adesea friabilă, însumând circa 400-600 m,cunoscută sub numele de gresia de Fusaru.

Geomorfologie

Din punct de vedere geomorfologic, teritoriul Rezervaţiei Naturale Secu  face parte din Carpaţii Orientali, masivele de fliş ale Muntelui Ceahlău.

Pe întreaga suprafaţă a ariei studiate, cât şi în împrejurimi, se realizează o energie de relief care ajunge la peste 500 m.

Ca principale tipuri de relief, menţionăm reliefurile: fluviatil şi fluvio-denudaţional.

Relieful fluviatil

Acest tip de relief ocupă o importantă suprafaţă, fiind reprezentat prin albii minore şi terase.

Albiile minore au constituit principalele elemente geomorfologice care, intrate în aria submersă, au fost supuse unor schimbări accelerate, în unele cazuri fiind îngropate complet sub  sedimente.

Cea mai importantă era albia râului Bistriţa, care se caracteriza printr-un facies predominant bolovănos, prin maluri asimetrice, prin lărgimi care ajungeau la peste 100 m, la confluenţa cu Secu.

Terasele fluviatile ocupă o mare suprafaţă, cele mai înalte ajungând la 275-280 m.

Relieful fluvio-denudaţional

În valea Bistriţei, în zona la care ne referim, versanţii sunt de tip poligenetic, marile tipare ale reliefului putându-se reconstitui pentru această categorie morfologică, cel puţin până în pliocenul superior.

Microrelieful generat de alunecări, se înscrie într-o gamă largă de forme, cea mai mare frecvenţă având microrelieful monticular şi cel reprezentat prin trepte de alunecare, ceea ce dă o accentuată fragmentare liniei de profil a versanţilor şi determină o multitudine de baze efemere de denudare, caracteristică proprie versanţilor lipsiţi de echilibru dinamic.

Dealtfel, prezenţa a numeroase microdepresiuni este favorabilă stagnării apelor din ploi sau topirea zăpezii, ceea ce constituie o sursă permanentă de umectare a deluviilor.

O altă categorie de procese de mişcare în masă o reprezintă „pseudo-solifluxiunile”, deplasări superficiale, în care există o combinare între mişcările de tip curgere şi cele de alunecare, masa în mişcare păstrând, în mare parte, continuitatea suprafeţei superioare.

Astfel de procese au o pondere însemnată în partea superioară a versanţilor, iar influenţa lor asupra lacului de acumulare Izvorul Muntelui-Bicaz nu se resimte în mod direct.

Aproape toate amenajările de lucrări transversale de pe unii torenţi -Secu, Izvorul Alb au fost depăşite de aluviuni şi, la debuşarea în lac, s-au format conuri deltaice de mai mulţi metri grosime.

Apele

Reţeaua hidrografică a Rezervaţiei Naturale Secu face parte din bazinul pârâului Secu, precum şi din bazinul hidrografic al râului Bistriţa.

Apele au bazine mari de recepţie, cu pante pronunţate care, în contextul substratului majoritar de fliş, determină un caracter torenţial.

Bilanţul hidrologic este excedentar, cu regim hidrologic carpatic, cu ape mari primăvara şi scurgere minimă iarna şi, uneori vara.

Clima

Caracteristicile climatice prezintă nuanţe originale, prin condiţiile complexe şi variate determinate de poziţia culoarului morfologic principal, în estul Carpaţilor Orientali, la care se adaugă fragmentarea şi energia mare a reliefului, configuraţia expoziţiei, gradul de împădurire a versanţilor și prezenţa suprafeţelor lacustre artificiale.

Pe acest fond, se desfăşoară două trepte climatice distincte: moderat de caldă, în perimetrul lacului de acumulare Izvorul Muntelui-Bicaz,  cu temperaturimedii anuale de 7,0° – 7,5° şi caldă, în aval, până la gura montană a râului Bistriţa,cu temperaturimedii anuale de 8° – 9°.

Iarna este blândă,  cu temperaturi medii în ianuarie de -4°și -5°, iar vara moderat de caldă,cu temperaturi medii în luna iulie de 17°, în perimetrul lacului de acumulare Izvorul Muntelui-Bicaz.

Curenţii periodici locali ascendenţi,precum „vânturile de vale” şi brizele lacustre, contribuie la micşorarea contrastelor termice diurne.

Variaţia anuală a gradienţilor termici verticali din interiorul văii montane a râului Bistriţa este caracterizată prin valori mici în perioada rece şi mari, în perioada caldă a anului.

Inversiunile termice se produc în tot cursul anului, înregistrând frecvenţa maximă, de 60% în luna octombrie, iar cea minimă, de 40% , în perioada aprilie-iulie.

Iarnă predomină inversiunile termice „absolute,” legate de anticiclonii de mare amploare, iar vara, inversiunile termice „relative”, generate de relief, prin curenţii periodici locali de pantă, care antrenează în sens descendent aerul dens, răcit pe versanţi prin radiaţia, nocturnă şi matinală.

Nuanţele climatice moderatoare sunt evidente în perimetrul lacului de acumulare Izvorul Muntelui, careconstituie un important rezervor de căldură pentru mediul înconjurător. Temperatura medie a suprafeţei acvatice este mai mare decât cea a aerului limitrof, cu excepţia lunilor aprilie şi mai.

Influenţa termică a acestui lac de acumulare, este pronunţată la începutul perioadei reci, în condiţiile conţinutului ridicat de căldură şi se resimte lângă baraj, unde valorile termice ale suprafeţei apei sunt cele mai ridicate.

Începutul îngheţurilor poate întârzia lângă baraj cu o decadă, iar izoliniile frecvenţei lor anuale, se pot înălţa pe versanţii limitrofi cu peste 100 m, faţă de cele de la coada lacului.

Efectul termic al lacului Izvorul Muntelui este pregnant în zilele senine, când temperatura nocturnă a aerului din apropierea suprafeţei acvatice este mai ridicată, faţă de uscatul înconjurător, în comparaţie cu temperatura diurnă.

Temperatura aerului trece peste pragul de 10,° în prima decadă a lunii mai, în perimetrul lacului de acumulare Izvorul Muntelui, unde se prelungeşte anotimpul de primăvară, în condiţiile fazei de înmagazinare a căldurii de către bazinul acvatic.

Pe suprafaţa versanţilor limitrofi lacului de acumulare Izvorul Muntelui, se desfăşoară o fâşie cu condiţii microclimatice favorabile activităţilor turistice şi climaterice, extinsă pe verticală de la nivelul lacului, până la altitudinea de aproximativ 650 m.

Pe această fâşie, temperatura medie a aerului din lunile de iarnă nu coboară sub -5°, îngheţurile au frecvenţa cea mai redusă din întreg perimetrul lacustru, iar vara este cald.

Fâşia situată mai jos, la circa 50 m deasupra lacului, se detaşează prin umezeala excesivă şi depunerile abundente de rouă.

Regimul presiunii atmosferice se distinge prin valoarea maximă anuală generală, din lunile septembrie-octombrie şi valoarea minimă, înregistrată în luna februarie, în partea înaltă a reliefului.

Concomitent cu creşterea înălţimii reliefului se atenuează dubla oscilaţie periodică specifică evoluţiei zilnice şi se modifică caracterul variaţiei diurne şi nocturne a presiunii atmosferice, fenomen care stă la originea circulaţiei periodice locale a aerului.

Vânturile din valea Bistriţei se evidenţiază prin regimul deosebit de complex şi original, puternic influenţat de condiţiile fizico-geografice locale.

Traseul curenţilor aerieni prioritari coincide cu orientarea culoarelor morfologice principale şi secundare sau cu înclinarea versanţilor şi, numai pe culmile înalte, cum este vârful Toaca, din Masivul Ceahlău, direcţia vânturilor exprimă trăsăturile circulaţiei zonale a atmosferei, dominant vestică.

Rozele vânturilor, mai dispersate pe malul lacului de acumulare Izvorul Muntelui-Bicaz, sunt marcate de elementul morfologic distinctiv al brizelor: rotaţia zilnică a curenţilor, în sensul acelor ceasornicului.

Nebulozitatea medie anuală din valea Bistriţei, semnifică tendinţa de predominare a timpului noros. Cele mai ridicate valori ale gradului de acoperire a cerului cu nori se observă în perioada rece a anului, iar cele mai reduse, la sfârşitul verii şi începutul toamnei, minima anuală fiind în luna august, în interiorul văii montane a râului Bistriţa.

Durata anuală posibilă de strălucire a soarelui din sectorul studiat al râului Bistriţa este de circa 4470 ore, iar durata efectivă este de 1950 – 1640 ore, micşorându-se spre amonte, simultan cu creşterea energiei reliefului.

La începutul dimineţii este expus razelor solare în primul rând relieful înalt, cu expoziţie estică, în timp ce văile adânci se găsesc încă, în umbra versanţilor.

Consecinţele acestui fenomen se răsfrânge asupra dezvoltării proceselor locale de circulaţie a aerului.

Astfel, încălzirea timpurie prin insolaţie a puternicului versant estic al Masivului Ceahlău antrenează dezvoltarea matinală a curenţilor aerieni ascendenţi, care ulterior, atrag în circulaţie aerul rece şi umed acumulat noaptea, în interiorul fundului văilor înconjurătoare.

Cantităţile medii anuale de precipitaţii atmosferice din lungul văii inferioare montane a râului Bistriţa,sunt de 600-650 mm, însă la trecerea în regiunea subcarpatică, scad sub 600 mm. Regimul anual, caracterizat prin cele mai mari cantităţi de precipitaţii atmosferice >100 mm, în lunile de vară şi cele mai mici < 30 mm, în lunile din perioada rece a anului, se încadrează în „tipul continental”.

Cele mai multe zile cu precipitaţii atmosferice se înregistrează în lunile din perioada caldă, din interiorul văii montanea râului Bistriţa, iar cel mai accentuat contrast vertical, în producerea lor, se manifestă în lunile din perioada rece, când există un deficit de 6-10 zile faţă de vârful Toaca.

Cantităţile maxime de precipitaţii atmosferice căzute în 24 de ore, din valea montană a râului Bistriţa, se apropie, ca valoare, de cantităţile medii lunare cele mai ridicate.

Stratul stabil de zăpadă acoperă rezervaţia între prima decadă a lunii noiembrie şi a doua decadă a lunii aprilie, iar grosimea medie maximă a acestuia, de 10 cm – 12 cm, în ultima decadă a lunii ianuarie.

Solurile

Învelişul de soluri reflectă cu fidelitate condiţionarea şi intercondiţionarea factorilor pedogenetici, printre care se remarcă relieful, litologia, clima şi pânza freatică.

În spaţiul Rezervaţiei Naturale Secu existăcambisoluri, din care fac parte solul brun eumezobazic şi solul brun acid, cu o largă dezvoltare.

Tipuri de habitate şi specii de interes comunitar prezente în aria naturală protejată

AVIFAUNA: buhă* (Bubo bubo), cocoş de munte* (Tetrao urogallus), ciocănitoare neagră* (Dryocopus martius), ghionoaie sură* (Picus canus)

MAMIFERE: urs brun (Ursus arctos arctos), lup (Canis lupus), râs (Lynx lynx)

AMFIBIENI: triton cu creastă (Triturus cristatus), triton carpatic (Triturus montandoni), izvoraș-buhai de baltă cu burta galbenă (Bombina variegata)

REPTILE: viperă (Vipera berus)

HABITATE  FORESTIERE: Habitat de tip 91V0 – Păduri dacice de fag-Symphyto-Fagion* şi Habitat de tip 9410 – Păduri acidofile montane cu Picea abies -Vaccinio-Piceetea*

*  Rezervaţia Naturală Secu  a fost declarată pentru conservarea habitatelor forestiere.

În rezervaţie s-a identificat prezenţa a 4 specii de păsări, incluse în Formularul Standard Natura 2000 al sitului ROSPA0129 Masivul Ceahlău.

Informaţii biologice/ecologice despre amfibieni

În perioada  martie – mai 2011, a fost efectuată inventarierea speciilor de amfibieniîn perioada de împerechere și cartarea habitatelor acvatice temporare, din Rezervaţia Naturală Secu.

De asemenea, au fost trasate şi parcurse transecte de-a lungul Pârâului Cireşului şi Pârâului lui Mitică fiind investigate 30 de habitate acvatice temporare, de 0,50-1,5 m lungime şi aproximativ 50 cm lăţime, cu mâl, pat de frunze şi vegetaţie rară, situate deoparte şi de alta a drumului forestier ce străbate Rezervaţia Naturală Secu.

În urma inventarierii, au fost identificate 7 specii de amfibieni, 3 specii de anure şi 4 specii de urodele.

Rana temporaria- broasca roşie de muntea fost citată de Fuhn, 1960, Ionescu V. şi colab., 1968, Gherghel şi colab., 2008, în bazinul montan al Bistriţei moldoveneşti.

În perioada de inventariere, broasca roşie de munte a fost întâlnită în majoritatea bălţilor investigate, ca adulţi şi pontă.

Cunoscută ca fiind cea mai timpurie specie din familia Ranidae din fauna noastră, care depune ponta primăvara devreme, numărul femelelor inventariate în perioada martie – aprilie, a fost mai mare decât cel al masculilor.

Specia a fost găsită în 14 din cele 31 de habitate acvatice temporare observate în Rezervaţia Naturală Secu. În  cele 8 bălţi investigate, au fost găsite 1-17 ponte.

Un număr semnificativ de larve au fost întâlnite în habitatele acvatice temporare, în perioada lunii mai, îndeosebi într-un complex de 6 bălţi, conectate între ele, cu vegetaţie rară.

Numeroase exemplare adulte de Rana temporaria au fost identificate în pădure,iar pe baza observaţiilor făcute presupunem că această specie este prezentă cu o populaţie semnificativă în Rezervaţia Naturală Secu.

Lissotriton montandoni – triton carpatic, convieţuieşte în acelaşi tip de habitat ca şi Mesotriton alpestris, fiind întâlnită în perioada de reproducere în bălţi temporare şi eleşteie, la marginea pădurilor, pe sub muşchi, pietre și trunchiuri de arbori.

A fost citată în bazinul montan al Bistriţei moldoveneşti de Fuhn, 1960, Ionescu V. şi colab., 1968, Gherghel şi colab., 2008.

Exemplare adulte de  triton carpatic au fost găsite în 27 din cele 31 de habitate acvatice temporare investigate, specia fiind mai frecventă şi abundentă, în raport cu alţi reprezentanţi ai ordinului Urodela întâlniţi în rezervaţie.

Majoritatea exemplarelor observate la începutul lunii aprilie au fost masculi, aceştia dominând numeric, în raport cu femelele şi în a doua perioadă a inventarierii, spre sfârşitul lunii aprilie.

Mesotriton alpestris în România este o specie montană, fiind citată în bazinul montan al Bistriţei moldoveneşti de Fuhn, 1960, Ionescu V. şi colab., 1968, Gherghel şi colab., 2008.

Adulţi de Mesotriton alpestris au fost întâlniţi în 20 de habitate lenctice investigate pe teren.

Prezenţa timpurie a celor două specii de tritoni, în habitate acvatice temporare sau permanente, înaintea altor specii este documentată de către Fuhn, 1960.

La ambele specii de tritoni, masculii au fost dominanţi numeric, în raport cu femelele, aşa cum s-a observat la toate speciile de tritoni din România, la începutul fazei acvatice –Cicort Lucaciuet al. 2010.

Buhaiul de baltă cu burtă galbenă-Bombina variegata  este prezent de la sfârşitul lunii aprilie, în 10 din cele 31 de habitate acvatice temporare investigate. Depunerea pontei se realizează de obicei în luna mai -Fuhn, 1960, ele fiind găsite în cele 10 habitateanalizate.

Specia este citată ca fiind frecventă în şanţurile drumurilor sau în băltoacele din întregul bazin montan al Bistriţei – Ionescu V. şi colab., 1968.

Sălămâzdra – Salamandra salamandra – preferă marginile pădurilor de foioase şi luminişurile cu sol umed, acoperit cu frunze vestejite şi lemn putrezit.

Specia a fost anterior citată în zona bazinului montan al Bistriţei – Ionescu V. şi colab., 1968, prezenţa ei fiind reconfimată în zona Bicazului de Gherghel şi colab., 2008.

În perioada investigaţiilor, au fost găsite numeroase exemplare de Salamandra salamandra în apropierea pâraielor, în preajma ochiurilor de băltă temporare, cu apă bine oxigenată necesare dezvoltării larvelor.

Pe transectele stabilite de-a lungul Pârâului Cireşului şi Pârâului lui Mitică, au fost găsite 12 exemplare de Salamandra salamandra, sub frunzar şi butuc de lemn putrezit.

Câteva exemplare adulte de Bufo bufo au fost întâlnite în apropierea locurilor de reproducere.

În perioada de reproducere, la sfârșitul lunii martie şi începutul lunii aprilie, specia devine acvatică, masculii fiind mai numeroşi decât femelele. În habitatele acvatice investigate a fost identificată o singură pontă de Bufo bufo.

În apropierea habitatele acvatice temporare investigate de-a lungul drumului forestier

Izvorul Alb au fost identificate doar 3 exemplare şi o pontă.

O singură femelă de Triturus cristatus -Laurenti, 1768a fost găsită într-un habitat acvatic temporar cu adâncimea de aproximativ 40-45 cm.

Lipsa unor bălţi de mari dimensiuni şi adânci face ca această specie să fie lipsită de locuri de reproducere propice în cadrul rezervaţiei.

Triturus cristatus trăieşte în ape stagnante mai mari cu vegetaţie abundentă. Intră de obicei în apă în perioada martie – iunie.

Ponta este depusă în luna aprilie, iar larvele eclozează în 2-3 săptămâni.

În luna iunie părăseşte apa, trăind pe uscat, pe maluri şi în vecinătatea acestora.

În timpul investigaţiilor în cadrul Rezervaţiei Naturale Secu,au fost identificate ameninţări ce pun în pericol speciile de amfibieni din cadrul ariei protejate.

O ameninţare majoră reprezintă existenţa unui număr redus de habitate acvatice potrivite pentru reproducerea amfibienilor şi mai ales fragilitatea acestora.

Aceste habitate acvatice sunt situate de-a lungul drumului forestier Izvorul Alb ce străbate rezervaţia, reţeaua hidrografică fiind redusă.

Drenarea întâmplătoare a bălţilor, prin modificări induse de maşinile de mare tonaj ce tranzitează aria protejată, ameninţă integritatea habitatelor punând în pericol reproducerea speciilor de amfibieni.

O altă ameniţare pentru habitatele acvatice fragile este poluarea, produsă prin deversarea unor deşeuri aruncate la întâmplare pe marginea drumului forestier.

O potenţială ameninţare este traficul de-a lungul drumului forestier care, mai ales în perioada de reproducere a amfibienilor, se poate intersecta cu traseele de migraţie ale acestora către zonele de reproducere.

Pentru conservarea speciilor de amfibieni recomandăm monitorizarea habitatelor acvatice temporare, în perioada de reproducere şi aplicarea unui set de măsuri prin care să se limiteze periclitarea integrităţii acestora.

De asemenea, pentru speciile ce preferă habitate acvatice mai adânci, precumTriturus cristatus, se recomandă realizarea unor intervenţii minime la nivelul solului care să favorizeze formarea unor astfel de habitate, fie prin căderi de precipitaţii, fie prin alimentarea lor cu infiltraţii provenite din pârâurile existente.

Recomandăm ca tranzitarea drumului forestier să se realizeze cu viteză mică, îndeosebi primăvara, în perioada de reproducere, prevenind în acest fel periclitarea căilor de migraţie ale speciilor de amfibieni, îndeosebi Bufo bufo, către zonele de reproducere.

Se recomandă semnalizarea vizuală a zonelor de reproducere pe marginea drumului forestier.

Informaţii biologice/ecologice despre reptile

În perioada aprilie-mai şi începutul lunii octombrie, au fost efectuate campanii de inventariere a reptilelor din Rezervaţia Naturală Secu.

Metodele utilizate au fost cea a transectelor vizuale şi metoda căutării active în habitatele specifice. Au fost stabilite şi parcurse transecte în habitate prielnice speciilor de reptile: Baraj – Platou stâncos, malurile lacului de acumulare și drumuri forestiere.

În perioada studiului au fost identificate 7 specii de reptile: Anguis fragilis, Lacerta agilis,  Podarcis muralis, Zootoca vivipara, Coronella austriaca, Natrix  natrix și Vipera berus.

Cele mai frecvente semnalări în perioada de studiu au fost realizate în luna mai şi cele mai reduse în luna octombrie, când datorită condiţiilor climatice aspre au fost observaţi un număr mic de indivizi, majoritatea speciilor intrând în hibernare.

Șopârla de câmp – Lacerta agiliseste prezentă frecvent în rezervaţie, în cele 3 tipuri de habitate alese spre studiu, la marginea drumului forestier Izvorul Alb, îndeosebi în zone cu tăieri şi acumulări de buşteni. Este o specie higrofilă, legată de şes, dealuri şi zone montane din interiorul arcului carpatic. Iese din hibernare la începutul lunii aprilie, mai întâi juvenilii, apoi masculii.

Şopârla de câmp a fost citată în jurul lacului Bicaz de către Ionescu V. şi colab., 1968, Gherghel şi colab., 2008.

Podarcis muralis – șopârla de zidurieste o specie xerotermofilă ce preferă locurile cu expoziţie sudică, bine scăldate de razele soarelui, pereţii stâncoşi, pantele abrupte de la marginea pădurilor de conifere şi foioase.

În Rezervaţia Naturală Secu a fost observată chiar la intrarea dinspre baraj, pe partea dreaptă a drumului forestier, în zona de stâncărie.

Numărul semnalărilor arată că specia este bine reprezentată populaţional în cadrul rezervaţiei, la nivelul stâncăriilor.

De asemenea, aceasta populează parapeţii de piatră ce întăresc malul stâng, de-a lungul drumului către baraj.

Şopârla de ziduri a fost citată în zona Bicazului – Dodeni de Gherghel şi colab., 2008, iar în zona bazinului montan al Bistriţei, de Ionescu V. şi colab., 1968.

Zootoca vivipara -șopârla de munte, Jacq. este frecvent întâlnită în zone umede din etajul montan şi subalpin, din regiunea carpatică.

Preferă pădurile de conifere dar şi zonele stâncoase.

În Rezervaţia Secu a fost întâlnită în zona şopârlei de ziduri, la intrarea de la baraj, pe partea stângă a drumului forestier Izvorul Alb ce şerpuieşte prin aria protejată.

De asemenea, a fost întâlnită la marginea drumului forestier, în zonele umede cu vegetaţie. Şopârla de munte este citată de Ionescu V. şi colab., 1968, Gherghel şi colab., 2008.

Anguis fragilis – năpârca este frecvent întâlnită în habitate umede, în interiorul şi în apropirea zonelor împădurile. Perioada activă începe din luna martie.

Semnalările efectuate de-a lungul drumului forestier arată că specia este bine reprezentată în cadrul rezervaţiei, întâlnindu-se de obicei în interiorul pădurii.

Prezenţa ei pe drumul forestier o face vulnerabilă mai ales în perioada de reproducere, din cursul lunii mai, când adesea este călcată de maşini şi oameni. În perioada de studiu au fost găsite 5 exemplare, pe drumul forestier Izvorul Alb.

Ca o măsură de protecţie, se recomandă semnalizarea prezenţei acesteia, de-a lungul drumului forestier.

Năpârca este citată în zona Bicazului de Gherghel şi colab., 2008.

Coronella austriaca- șarpele de aluniş se întâlneşte în liziere de pădure şi luminişuri, în apropierea zonelor stâncoase, taluzuri cu vegetaţie arborescentă, în general pe terenuri acoperite cu vegetaţie şi excepţional în regiuni umede.

În Rezervaţia Naturală Secu a fost observată în apropierea zonei stâncoase din vecinătatea barajului, la marginea drumului forestier şi credem că această specie este bine reprezentată în cadrul rezervaţiei. Şarpele de aluniş este citat din zona Bicazului de Gherghel şi colab., 2008.

Două exemplare de viperă -Vipera berus  au fost observatede-a lungul drumului forestier, la marginea pădurii de amestec şi în zona de pantă stâncoasă din apropierea barajului.

Numărul exemplarelor observate în timpul inventarierii este redus şi credem că populaţia din cadrul rezervaţiei este de mici dimensiuni.

Şarpele de casă – Natrix natrix  a fost observat în rezervaţie pe marginea drumului forestier Izvorul Alb şi la marginea pădurii, spre malurile lacului de acumulare.

Prezenţa speciei pe malurile lacului de acumulare se datorează modului de viaţă amfibiu, fiind legată de bazinele acvatice pentru procurarea hranei; în acelaşi timp, Natrix natrix poate fi întâlnit la distanţă mare de apă, în pădure, căutând locuri însorite, cu vegetaţie.

Considerăm că cele mai potrivite zone din rezervaţie pentru reptile sunt cele de stâncărie, la intrarea în rezervaţie, zonă care cuprinde atât pante stâncoase, cât şi tufişuri şi pâlcuri de pădure.

Informaţii biologice/ecologice despre avifaună

Studiul avifaunei Rezervaţiei Naturale Secu efectuat în perioadelemartie-aprilie, octombrie-noiembrie, a avut drept obiectiv inventarierea, cartografierea şi crearea unei baze de date pentru speciile de păsări.

Ca metode de studiu  a fost utilizată metoda transectelor, combinată cu cea a punctelor de observaţii.  Observaţiile au fost efectuate de-a lungul drumului forestier Izvorul Alb, ce străbate

Rezervaţia Naturală Secu, pe o lungime de 11 km.

Prima parte a studiului, efectuat în perioadele 25-27.03.2011,  5-7.04.2011 şi 2829.04.2011 a surprins aspectul prevernal, caracterizat prin începerea şi desfăşurarea pasajului de primăvară.

În această perioadă, speciile de păsări cântătoare de pădure şi parţial migratoare, încep să cuibărească astfel că sunt mai uşor de detectat.

Au fost observate un număr de 36 de specii de păsări, dintre care 24 sunt sedentare, 11 oaspeţi de vară şi un oaspete de iarnă.

S-a constatat că cele mai frecventespecii sunt:Fringilla coelebs, Parus ater, Erithacus rubecula, Turdus merula, Phylloscopus colybita și Sitta europaea.

Luând în considerare cerinţele biotice ale speciilor observate şi preferinţele pentru anumite tipuri de habitate, se constată că acestea aparţin următoarelor categorii:

a)     Specii euribionte, numeroase în avifauna pădurilor de amestec: Fringilla coelebs, Dendrocopos major, Turdus philomelos, Garrulus glandarius, Accipiter gentilis, Strix aluco, cu o largă răspândire în România, în variate habitate şi altitudini.

b)    Specii caracteristice pădurilor de foioase: Parus major, Picus viridis, Picus canus, Sitta europaea și altele asemenea.

c)     Specii caracteristice pădurilor de răşinoase: Parus ater, Parus montanus, Pyrrhula pyrrhula și altele asemenea.

A doua parte a studiului s-a desfășurat în perioada septembrie-octombrie, în care se sfârşeşte migraţia oaspeţilor de vară şi a speciilor de pasaj.

În rezervaţie se formează stolurile mixte de Parus major, Parus coeruleus, Parus palustris, Sitta europaea şi Certhia familiaris, care umblă împreună după hrană, până la începutul primăverii.

În această perioadă, numărul speciilor de păsări se reduce, astfel că în luna octombrie, au fost observate un număr de 25 de specii, dintre care 24 sunt sedentare şi o specie este migrator parţial.

De asemenea, se observă dispariţia oaspeţilor de vară. S-a constatat că cele mai frecvente specii din această perioadă au fost:Parus ater, Parus major, Parus palustris, Aegithalos caudatus şi Sitta europaea.

Ultima parte a studiului a fost efectuată în decursul lunii noiembrie, când în rezervaţie întâlnim populaţii sedentare ale unor specii care cuibăresc la noi, precum: Coccothraustes coccothraustes, Fringilla coelebs, Carduelis  carduelis, Pyrrhula pyrrhula şi oaspeţi de iarnă, precum: Bombycilla garrulus, Carduelis spinus.

De asemenea, au fost observate speciile:Asio otus şi Cinclus cinclus.

Informaţii biologice/ecologice despre mamifere 

În perioadele aprilie-octombrie şi decembrie, au fost desfăşurate activităţi de inventariere a mamiferelor din Rezervaţia Naturală Secu, folosind metoda transectului pe baza observaţiilor şi a cercetării urmelor, galeriilor, vizuinelor, lăsăturilor și scurmăturilor.

Mai jos, sunt prezentate speciile de mamifere observate în Rezervaţia Naturală Secu.   Ariciul – Erinaceus europaeus a fost observat doar un singur exemplar în rezervaţie, în hăţişuri, la marginea unui habitat forestier.

Cârtiţa  – Talpa europea este citată la Pângăraţi de Munteanu D., 1968 şi în Ceahlău, de

Paşcovshi S., 1957. Un exemplar a fost găsit mort într-un habitat de pădure mixtă de foioase și conifere.

Chiţcanul comun – Sorex araneuseste frecvent în zonă, fiind citat la Bicaz, de Cornelson şi colab., 1955, în Ceahlău, de Hamar şi colab., 1962, Munteanu D., 1968.

Câteva exemplare au fost capturate în capcaneîn sistem Barber, plasate la nivelul solului.

Veveriţa – Sciurus vulgaris este o prezenţă constantă în rezervaţie, fiind întâlnită

îndeosebi în arboretele de răşinoase, unde găseşte hrană din belşug.

Şoarecele scurmător – Clethrionomys glareolus este o specie frecventă în parcelele cu arborete de foioase şi mixte din cadrul rezervaţiei. Specia este caracteristică pădurilor de foioase din bazinul montan al Bistriţei, urcând până la altitudini mari.

În timpul observaţiilor din luna octombrie au fost observate 15 exemplare.

Şoarecele subpământean – Pitymys subterraneus prezent atât în pădurile de foioase, cât şi de amestec, caută poienile cu umiditate ridicată.Înrezervaţie este o prezenţă discretă.

Şoarecele gulerat – Apodemus flavicollis este un element faunistic dominant din zona pădurilor de foioase ceurcă până în golul subalpin. Este întâlnit frecvent în trunchiuri căzute la sol, sub lemne demult stivuite.

Şoarecele de pădure – Apodemus sylvaticus este frecvent întâlnit în cadrul rezervaţiei, locurile sale obişnuite fiind liziera pădurii.

Pârşul mare – Glis glis este frecvent în bazinul montan al Bistriţei, atât în pădurile de foioase cât şi cele de amestec cu conifere, gasindu-şi adăpost în scorburile arborilor bătrâni. În Rezervaţie,  specia a fost observată în pădurile de răşinoase în amestec, brad cu molid.

Vulpea – Vulpes vulpes a fost observată într-un singur punct, traversând spre seară drumul forestier Izvorul Alb.

Câteva urme de lup – Canis lupus au fost găsite în apropierea pârâului lui Mitică.

Prezenţa acestei specii în bazinul montan al Bistriţei este bogat documentată în literatura de specialitate.

Urme de urs – Ursus arctosau fost observate în 2 puncte în cadrul rezervaţiei, pe pârâul Cireşului. Datorită continuităţii habitatelor forestiere cu cele adiacente, aparţinând masivuluimuntos Ceahlău, ursul ca şi celelalte mamifere mari are posibilitatea de a se deplasa dincolo de graniţele rezervaţiei, în căutarea surselor de hrană şi adăpost.

Jderul de copac -Martes martes a fost observat în pădurea de amestec, în număr de 2 exemplare.Specia este cunoscută ca populând în exclusivitate pădurile mari şi întinse de fag sau de răşinoase.

Un exemplar de nevăstuică – Mustela nivalis a fost observat în apropierea intrării în rezervaţie, lângă cabană. Nevăstuica preferă marginile de pădure şi rariştile.

Prezenţa râsului – Lynx lynx a fost identificată după urme, într-o zonă de stâncărie din rezervaţie, în u. a. 30 N.

Mistreţul -Sus scrofa  a fost identificat după lăsături şi scurmături în mai multe puncte din rezervaţie, la margine de pădure.

Urme de Cervus elaphus au fost găsite pe drumul forestier Izvorul Alb, ce străbate rezervaţia.

Căpriorul – Capreolus capreolus a fost identificat frecvent după urme, în diferite puncte din rezervaţie.Prezenţa sa în zonă este bine documentată, fiind în toate pădurile din bazinul montan al Bistriţei, îndeosebi în cele dese, cu subarboret bogat.

Informaţii biologice/ecologice despre habitatele forestiere

Pentru determinarea habitatelor forestiere de interes comunitar, s-a utilizat  metoda identificării pe teren, utilizându-se convergenţa dintre tipurile de pădure din sistemul românesc de clasificare şi habitatele forestiere Natura 2000,pentru realizarea unei corespondenţe cu parcelarul şi subparcelarul forestier.

Pentru evaluarea stării de conservare a habitatelor, în perioada sezonului de vegetaţie s-a parcurs întreaga suprafaţă a rezervaţiei, după un algoritm bazat pe sistemul parcelar.

Astfel, au fost identificate două tipuri de habitate comunitare:

Habitat de tip 91V0 – Păduri dacice de fag – Symphyto-Fagion, care cuprinde:

• R4101 Pãduri sud-est carpatice de molid – Picea abies, fag – Fagussylvatica și brad – Abies alba cu Pulmonaria rubra;
• R4104 Pãduri sud-est carpatice de fag – Fagus sylvatica și brad – Abiesalba cu Pulmonaria rubra;
• R4109 Pãduri sud-est carpatice de fag – Fagus sylvatica cu Symphytumcordatum

Habitat de tip 9410 – Păduri acidofile montane cu Picea abies – Vaccinio-Piceetea, care cuprinde R4205 Pãduri sud-est carpatice de molid – Picea abies cu Oxalis acetosella.

Date referitoare la cele mai importante tipuri de habitate

Habitat de tip 91V0 – Păduri dacice de fag – Symphyto-Fagion

Speciile cheie – caracteristice și dominante sunt: Picea abies, Fagus sylvatica ssp. sylvatica, Abies alba, Acer pseudoplatanus, Pulmonaria rubra, Symphytum cordatum, Cardamine glanduligera – syn Dentaria glandulosa, C. bulbifera, Leucanthemum waldsteinii, Ranunculus carpaticus, Phyllitis scolopendrium, Aconitum moldavicum, Hepatica transsylvanica, H. nobilis, Galium odoratum, Actaea spicata, Asarum europaeum, Helleborus purpurascens, Euphorbia carniolica, Saxifraga rotundifolia, Silene heuffelii, Hieracium transsylvanicum, Festuca drymeia, Calamagrosis arundinacea și Luzula luzuloides.

Habitat de tip 9410 -Păduri acidofile montane cu Picea abies -Vaccinio-Piceetea

Speciile cheie – caracteristice și dominante sunt: Picea abies, Abies alba, Vaccinium myrtillus, Vaccinium vitis-idaea, Moneses uniflora, Orthilia secunda, Pyrola minor, Pyrola rotundifolia, Monotropa hypopitys, Huperzia – Lycopodium – selago, Lycopodium annotinum, Sorbus aucuparia, Lonicera coerulea, Deschampsia flexuosa, Oxalis acetosella, Corallorhiza trifida, Listera cordata, muschii Hylocomium.

Aspecte culturale, folosinţa terenului

Situată geografic la o răscruce a căilor de comunicaţii uşor accesibile, dar şi datorită existenţei pădurilor, împrejurimile Bicazului au constituit o zonă importantă de interes economic. Un hrisov al lui Constantin Movilă voievod menţionează zona Bicaz din acea vreme, ca fiind propietatea mănăstirii Bisericani, construită de Ştefăniţă Vodă, în anul 1512.

Peste mulţi ani, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat Legea secularizării averilor mănăstireşti din anul 1864, prin care toate acestea trec în proprietatea statului, înţelegându-se că legea se referea deopotrivă şi la întinsele păduri din împrejurimile Bicazului, ce reprezentau o adevărată bogăţie naţională.

Prin semnarea de către regele Carol I, a Decretului nr. 1.789 din 9 iunie 1884, s-a hotărât înfiinţarea Domeniului Coroanei, având sediul şi conducerea în Bicaz. O parte din fostele averi ale mănăstirii Bisericani, au trecut în administraţia Domeniului, în fruntea căruia este numit un șef de regie.Abdicarea de la tronul României a regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, a însemnat totodată şi desfiinţarea tuturor Domeniilor Coroanei din ţară, inclusiv a celui din Bicaz. Ca urmare, toate bunurile care au fost administrate de Casa Regală, se întorc în stăpânirea statului, iar marea majoritate a personalului angajat este disponibilizat, cu excepţia silvicultorilor.

Turismul

Rezervaţia Naturală Secu este vizitată anual de aproximativ 5000 de turişti. Majoritatea vizitatorilor zonei vin aici pe cont propriu şi nu prin intermediul unei agenţii de turism.  Principala destinaţie a acestora este lacul de acumulare, datorită spectaculozităţii acestuia și datorită posibilităţii de practicare a pescuitului.  Un segment important al vizitatorilor este reprezentat de turiștii ce tranzitează către zona Baicu sau Izvoru Alb. Afluxul mare este dat de turismul de tranzit, rezervaţia fiind străbătută de un drum forestier care face legătura între Baraj şi satul Secu, din apropierea zonei turistice Baicu.

Deasemenea, un număr mare de turişti se concentrează în partea rezervaţiei dinspre debarcaderul de pe lacul de acumulare. Cazarea poate fi asigurată de gospodăriile localnicilor din satul Secu,  de pensiunile de pe raza oraşului Bicaz şi de pe malul lacului. Vizitarea rezervaţiei se face pe drumul forestier Baraj – Pârâul Mare,  pe o lungime de 7 km. Din acest drum, există o variantă de drum forestier de 1 km, de-a lungul pârâului Coteţelor.

Vizitatorii vin în Rezervaţia Naturală Secu datorită cadrului natural deosebit.