Reprezintă un arboret natural, compact și bine individualizat de larice – Larix decidua ssp. carpatica, ocrotită în mod deosebit în acest masiv. Raritatea acestor arborete naturale pe teritoriul ţării noastre, frumuseţea lor, care le conferă o mare valoare decorativă, lemnul preţios, au pus în pericol existenţa acestei specii, arealul fiind declarat rezervaţie botanică încă din anul 1941.

Având o suprafață de 370 ha, pe baza amenajamentelor silvice, aria a fost declarată rezervație științifică conform Legii nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a III-a – zone protejate. Prin planul de management al Parcului Naţional Ceahlău, în urma unor studii fitosociologice s-a fundamentat valoarea de rezervație științifică pe o suprafaţă de 180,66 ha. Rezervaţiile ştiinţifice sunt echivalente categoriei I IUCN (Uniunea Internațională Pentru Conservarea Naturii). Categoria I cuprinde arii strict protejate înfiinţate pentru a proteja biodiversitatea şi, eventual, unele caracteristici geologice/geomorfologice, în care vizitarea, utilizarea resurselor şi impactul antropic sunt strict controlate şi limitate pentru a asigura protecţia valorilor de conservare. Astfel de arii protejate pot servi drept arii de referinţă indispensabile pentru cercetarea şi monitorizarea ştiinţifică.

Ariile din categoria I sunt o componentă vitală a setului de instrumente pentru conservare. Pe măsură ce pământul este tot mai influenţat de activităţile umane, rămân tot mai puţine zone în care aceste activităţi să fie strict limitate.

În lipsa protecţiei presupuse prin desemnarea în categoria I, zonele de acest fel ar dispărea rapid. Ca atare, aceste arii contribuie în mod semnificativ la conservare prin:

• Protejarea unei părţi din tezaurul pământului, care nu ar putea supravieţui în afara unor astfel de arii strict protejate;
• Asigurarea unor puncte de referinţă care să permită efectuarea de măsurători şi monitorizări pe termen lung ale impactului şi schimbărilor induse de om în afara acestor arii (ex.: poluarea);
• Asigurarea unor arii în care ecosistemele pot fi studiate într-un mediu cât mai neafectat cu putinţă;
• Protejarea unor servicii de ecosistem adiţionale;
• Protejarea siturilor naturale care au şi o semnificaţie religioasă şi culturală.

Studii întreprinse pe eșantioane de lemn (inelele anuale de creștere), prelevate de la arbori vii și din trunchiuri moarte, ne ajută să înțelegem variațiile climatice care s-au succedat în ultimii 700 de ani, precum și răspunsul arborilor la stres.