Aplicarea măsurilor de conservare nu poate fi făcută fără suportul publicului și al comunităților locale. Tocmai de aceea ele sunt subvenționate prin diverse scheme de plăți.

Ca regulă generală, managementul unor asemenea zone se face

în PĂDURI, prin:

• promovarea regenerării naturale a pădurilor pentru a nu se pierde variabilitatea specifică;
• păstrarea în pădure, pe picior, a minimum 3-6 arbori bătrâni/morţi pe hectar, precum și a arborilor masivi, seculari, care prezintă scorburi/cavităţi necesari pentru cuibăritul multor specii (ciocănitori, păsări de pradă), precum şi habitat de reproducere şi hrănire pentru specii de insecte;
• păstrarea heterogenităţii ecosistemelor forestiere (menținerea structurii şi compoziției naturale, a poienilor și luminișurilor etc);
• păstrarea arborilor solitari sau a pâlcurilor de arbori existenţi, respectiv a plantaţiilor proaspete de arbori;
• interzicerea exploatării forestiere, în perioada de cuibărit: 15 martie – 15 iulie;
• limitarea construirii de drumuri forestiere;
• interzicerea poluării fonice și a perturbării intenționate;
• interzicerea/limitarea turismului necontrolat în condițiile și în perioadele care o impun;

în PAJIȘTI, prin:

• menţinerea/întreţinerea pajiştilor mai ales prin păşunat şi cosit pentru asigurarea condiţiilor optime de hrănire/cuibărit a unor specii de păsări;
• practicarea unui păşunat extensiv, mobil, pe suprafețe mari, de tip tradițional, acolo unde activitatea este prezentă, pentru a nu suprasolicita habitatele de pajiște și pășunatul animalelor domestice în perioada 01 aprilie – 30 noiembrie, dar interzicerea păşunării cu un efectiv mai mare de 1 UVM/ha și a pășunării pe pășunile cu exces de umiditate;
• păstrarea aliniamentelor de arbori şi arbuşti de la marginea parcelelor sau din terenuri deschise, interzicerea tăierii arborilor/pâlcurilor arbustive și a perdelelor agro-forestiere existente pe teren;
• cosirea în zile diferite, pe parcele învecinate;
• adunarea masei vegetale de pe suprafaţa pajiştii nu mai târziu de două săptămâni de la efectuarea cositului;
• îndepărtarea speciilor de plante exotice invazive de pe terenurile cu vegetaţie ierboasă, interzicerea cultivării plantelor modificate genetic şi introducerea unor specii alohtone pe teritoriul ariei naturale protejate sau la distanță mai mică de 1 km de limita acesteia, precum și interzicerea însămânţărilor de suprafaţă sau a supraînsămânţărilor – se pot face însămânţări cu specii din flora locală, numai în cazurile în care unele suprafeţe sunt afectate accidental;
• interzicerea arderii vegetaţiei, a folosirii îngrăşămintelor chimice şi a substanţelor de protecţie a plantelor;
• interzicerea drenării, desecării pajiștilor sau afectarea regimului hidrologic;
• interzicerea efectuării lucrărilor de arat în condiţii de umiditate excesivă a solului;
• interzicerea schimbării modului de utilizare a terenurilor.

Ariile protejate din Categoria a II a sunt arii naturale sau aproape naturale de mare întindere, stabilite pentru a proteja procese ecologice la scară mare, împreună cu speciile şi ecosistemele caracteristice zonei, care oferă bazele unor oportunităţi de vizitare în scopuri spirituale, ştiinţifice, educaţionale, recreative sau turistice, compatibile din punct de vedere al mediului şi cultural.

Parcul Național devine astfel o zonă în care impactul omului este minim, în care natura se resălbăticește și care poate avea un impact major asupra comunităților umane: efecte emoționale și culturale și efecte practice asupra bunăstării materiale – de la reglarea climei și a regimului hidrologic la menținerea unei înalte diversități biologice, care poate avea uneori efecte pozitive economice directe prin activități de turism.

Măsurile de conservare în Parcul Național sunt deseori personalizate.
În zonele tampon, cele care delimitează zona centrală și în care sunt permise anumite activități economice – în special silvoculturale, se impun reguli pentru a promova și menține calitatea de pădure seculară acolo unde e cazul. Se promovează menținerea arborilor bătrâni în pădure, aceștia fiind veritabile centre de activitate pentru biodiversitate, adăpostind păsări, insecte rare, nenumărate tipuri de ciuperci.

Poate cea mai importantă activitate de management în ariile protejate din Masivul Ceahlău este monitorizarea speciilor și habitatelor. O bună evidență a dinamicii acestora este premiza esențială pentru aplicarea unor măsuri eficiente și la momentul potrivit. Monitorizarea este realizată de personalul Direcției de Administrare a ariilor protejate care cuprinde specialiști în biologie, geografie și geologie și rangeri. Cei din urmă joacă un rol important și în comunicarea și educarea comunităților locale.

În tot Parcul se implemetează ca măsură de management controlul activității de vizitare. Prin diverse măsuri se poate astfel evita eroziunea solului, se limitează cantitatea de deșeuri abandonate și se reglementează managementul deșeurilor din unitățile turistice. Totodată sunt protejate de intervenția umană zone cu înaltă valoare științifică.

Rezervațiile științifice reprezintă o componentă vitală a setului de instrumente care asigură implemetarea activităților de conservare. Pe măsură ce pământul este tot mai influenţat de activităţile umane, rămân tot mai puţine zone în care aceste activităţi să fie strict limitate. În lipsa protecţiei presupuse prin desemnarea în categoria rezervație cu caracter strict și limitarea accesului, zonele de acest tip ar dispărea rapid. Ca atare, aceste arii contribuie în mod semnificativ la conservare prin:

• Protejarea unei părţi din tezaurul pământului care nu va putea supravieţui în afara unor astfel de arii strict protejate;
• Asigurarea unor puncte de referinţă care să permită efectuarea de măsurători şi monitorizări (într-un mediu cât mai neafectat cu putinţă), pe termen lung, ale impactului şi schimbărilor induse de om.

Încadrate în categoria a III a – IUCN (UNIUNEA INTERNAȚIONALĂ PENTRU CONSERVAREA NATURII), “monumentele naturii” sunt desemnate pentru a proteja un element natural concret, fie că acesta este o formațiune geologică (cascade), fie că este un individ (arbore secular), o specie (floarea de colț) sau o comunitate biologică. Obiectivul primar al desemnării este protejarea unor caracteristici naturale specifice remarcabile, care fiind vizibile și ușor individualizate pot trezi emoții puternice în conștiința comunității umane și care, în acest mod funcționează ca o umbrelă, asigurând protecție şi biodiversităţii şi a habitatelor asociate acestora, dar sunt şi o oportunitate pentru o educaţie de mediu și culturală.