Rezervația Naturală Lacul Izvorul Muntelui
Rezervația Naturală Lacul Izvorul Muntelui este situată la gura de vărsare a pârâului Izvorul Alb în Lacul de acumulare ”Izvorul Muntelui” (cunoscut și sub denumirea de Lacul Bicaz), ocupând suprafața de 150 ha din suprafața totală de 3.260 ha a acestuia, și a fost declarată ”rezervație naturală acvatică” prin Legea nr. 5 din 6 martie 2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate. Motivul declarat al desemnării este protecția unor guri de pâraie ca loc de depunere a pontei speciilor reofile salmonicole (păstrăv și lostriță).
Lacul ”Izvorul Muntelui” este cel mai mare lac de acumulare artificial (antropic) amenajat pe râurile interioare din România, fiind construit între anii 1950-1960, pe râul Bistrița.
Pentru amenajarea acestuia au fost strămutate cca 20 de sate din zonă, iar peisajul natural a fost drastic schimbat. Barajul, înalt de
127 m și având lungimea la coronament de
430 m, este situat aproape de Orașul Bicaz, lacul ocupând valea Bistriţei, în amonte, pe toată lungimea Masivului Ceahlău. Având suprafaţa totală de
31,25 km2, lungimea de
33,3 km, lăţimea maximă de
2,26 km și adâncimea maximă de
90,2 m, lacul a devenit, în timp, parte integrantă din peisajul Masivului Ceahlău, muntele oglindindu-se maiestuos, spre Est, în apele acestuia.
